Un apartament de pe strada Liviu Rebreanu a luat foc, locatarii evacuați, un copil de 13 ani a sunat la 112

EXCLUSIV! Incendiu la partenerul unui bloc situat pe Strada Liviu Rebreanu, din sectorul 3, București, a luat foc și autoritățile au evacuat blocul în toiul nopții, în jurul orei 01:20.

UPDATE 02:27 – Purtătorul de Cuvânt ISU, a declarat pentru Fresh24.ro că nu sunt victime, iar cele două persoane de la etajul 1 nu au dorit să fie evacuate.

„Incediul a fost semnalat de un copil de 13 ani la 112, la ora 01:13. Au fost trimise în total 10 autospeciale de intervenție, din care 3 de stingere și una de descarcerare. Nu sunt în acest moment indentificate victime care să necesite transport la spital. Cei doi bătrâni de la etajul 1, au declarat Pompierilor ca nu au vrut să iasă din casă și chiar și după intervenția, prin spargerea ușii, nu doresc să fie evacuați”, a transmis ISU către FRESH24.

Știrea inițială

02:10 – Pompierii au spart ușa familiei blocate, deocamdată nu se cunoaștea starea celor 2 persoane, care aveau apartamentul la etajul 1, sub cel care a luat foc.

01:58 – Copilul de 13 ani este foarte speriat, s-a autoevacuat din apartamentul în flăcări.

UPDATE – Reporterul Fresh24 este la fața locului și transmite că la etajul 1 este o familie învârstă, care nu răspunde și urmează să fie spartă ușa pentru a verifica starea acestora. Fotografii realizate de reporterul FRESH24, Laurențiu Hoidrag.

10 autospeciale trimise de ISU

Nu mai puțin de 10 autospeciale de stingere, prim ajutor și descarcerare sunt la fața locului. Incendiul a fost stins, apartamentul ardea ca o torță, iar Pompierii au evacuat tot blocul cu 4 etaje.

Accesul nu le va fi permis până când fumul gros și dens nu se disipă, iar ISU verifică dacă blocul este în siguranță.

Nu se cunosc deocamdată cauzele, ISU a transmis că s-a declanșat o anchetă, cauzele fiind necalre, dar din primele informații ar fi fost un incendiu declanșat de o femeie.

Martorii de la fața locului afirmă că un băiețel ar fi sunat la 112 și că tot apartamentul a ars întregime și cele din premjur afectate.

Sunt răniți, nu se cunoaște numărul.

Admin