Tichete sociale pentru români! Cine beneficiază de acest ajutor

În această perioadă marcată de pandemie, oamenii au fost puși la încercare. Traiul a devenit din ce în ce mai greu și cei care se aflau deja într-o situație dificilă au avut și mai mult de suferit.

Încă de anul trecut, statul a decis să se implice și să-i ajute pe vârstnici și cei vulnerabili să treacă mai bine prin viață, oferind tichetel sociale pentru masă caldă. Se pare că acestea vor fi disponibile și în 2021.

Tichete sociale pentru 2021

Pe 7 aprilie a fost aprobat proiectul de aprobare a Ordonanţei de urgenţă 115/2020, care prevede acordarea unor tichete sociale pe suport electronic pentru vârstnicii cu venituri mici și pentru persoane vulnerabile din punct de vedere financiar.

Acest proiect este sprijinit de Ministerul Fondurilor Europene, alături de organizaţiile partenere care se ocupă de identificarea celor care au nevoie de ajutor și de întocmirea listelor cu persoanele defavorizate ce vor beneficia de ajutor.  Acestea primesc un card, pe care sunt virați lunar 180 de lei, sumă ce poate fi folosită doar pentru achiziția de alimente.

Ministerul Fondurilor Europene identifică mai multe cantine, restaurante, bufete sau orice alte tipuri de unităţi care comercializează masa caldă şi acceptă aceste tichete sociale

Cine beneficiază de tichete sociale

De acest ajutor de la stat beneficiază  persoanele care au venituri la nivelul indemnizaţiei sociale, precum pensionari în vârstă de 75 ani împliniţi şi peste această vârstă, precum şi persoanele fără adăpost, care se află în risc de sărăcie extremă.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se aprobă Schema naţională de sprijin pentru persoanele vârstnice şi pentru persoanele fără adăpost, prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde. Destinatarii finali sunt:

persoanele care au venituri la nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, în vârstă de 75 de ani împliniţi sau peste această vârstă;

 persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale”, se arată în documentul adoptat de Camera Deputaților.

Amintim că acești bani se cumulează de la o lună la alta dacă nu sunt folosiți. Mai mult, tichetele sociale nu permit efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar. Suma de pe cardul respectiv poate fi folosită doar în scopul de achiziționare de hrană, acesta fiind motivul pentru care au fost emise de către stat.

Admin