Primul oras mare din Romania a decis INCHIDEREA! Masura extrema luata in urma cu putin timp

Intrarea în restaurante, cafenele şi sălile cu jocuri de noroc ar putea fi interzisă în municipiul Iaşi începând cu 5 octombrie,

dacă rata infecţiilor cu noul coronavirus nu scade sub 1,5 la mia de locuitori, potrivit Agerpres.

„Atragem atenţia că dacă va fi depăşit acest prag, începând cu data de 5 octombrie, conform prevederilor legale, va fi necesară dispunerea unor măsuri şi în ceea ce priveşte această localitate, respectiv: suspendarea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare,

comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor; suspendarea activităţii operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc; interzicerea desfăşurării spectacolelor, concertelor şi evenimentelor culturale”, se precizează într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

În urma şedinţei de luni a CJSU, decizia se aplică în comunele Bârnova, Heleşteni, Holboca şi Horleşti, unde s-a dispus şi suspendarea activităţii operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, precum şi interzicerea desfăşurării spectacolelor, concertelor şi evenimentelor culturale.

În aceeaşi şedinţă a CJSU s-a dispus reluarea activităţilor de acest tip în comunele Rediu şi Tomeşti, unde rata cumulată a cazurilor pozitive Covid-19 a scăzut sub 1,5 la mia de locuitori.

Admin