Nicole Cherry a intrat în al doilea trimestru de sarcină. Cum se simte artista și ce probleme a întâmpinat

Nicole Cherry trece printr-o perioadă extrem de frumoasă și specială de când a aflat că va deveni mamă. A intrat deja în al doilea trimestru de sarcină și trece prin tot felul de stări de când poartă un copil în pântece. Tânăra viitoare mămică a explicat cum se simte exact, dar și ce probleme a întâmpinat până acum.

Nicole Cherry nu are deloc chef de viață

Nicole Cherry are deja probleme specifice sarcinii, dar nu se poate plânge prea tare, pentru că nu este vorba de nimic grav. În urmă cu ceva timp se plângea de faptul că are mai mereu vise ciudate, pe care nu și le poate explica, dar a pus totul pe seama sarcinii și pe faptul că se gândește la prea multe lucruri în această perioadă.

De curând, ea a precizat că nu mai este la fel de activă ca înainte. Ar vrea să stea toată ziua și parcă nu are chef de absolut nimic de câteva zile. Nicole s-a gândit că ar putea fi din cauza vremii mohorâte de care tot avem parte, dar câțiva fani i-ar fi spus că este ceva specific sarcinii să se simtă obosită și lipsită de vlagă. Nu simte neaparăt că îi este somn, dar nu se poate ridica din pat și să facă ce trebuie.

 „M-am trezit la 09:30 și nici măcar acum nu am reușit să mă pregătesc pentru ziua asta, să fac și eu ce trebuia să fac. Chiar nu pot astăzi. Vremea asta îmi dă viața peste cap, jur. Nu știu cum sunteți voi, cred că se trage și de la sarcină, dar și de la vremea asta.

Am trecut în cel de-al doilea trimestru, vă spun pentru că am primit foarte multe întrebări. Mă rog, mi-ați spus că din cauza asta e starea de somnolență. Nu am o stare neapărat de somnolență, cât n-am chef să fac lucruri.

Asta cred că e mai mult din cauza vremii, pentru că zilele trecute am fost foarte activă, sau pur și simplu cred că am obosit și că mai am nevoie de câte o pauză’, a spus vedeta pe Instagram.

Ea se gândește că ar trebui să ia o pauză de la tot, având în vedere că este implicată în multe proiecte și are multă treabă, deși este însărcinată și este normală să stea mai liniștită în aceste luni.

Nicole Cherry, făcută praf pe Instagram

Nicole Cherry este foarte activă în mediul online și acum, de când a făcut publică sarcina, împărtășește cu fanii fiecare experiență interesantă. De curând, cineva s-a dovedit a fi foarte deranjat de faptul că s-ar plânge prea mult, jignind-o grav pe viitoarea mămică.

Internautul a declarat că Nicole nu va fi o mamă bună și i-a adresat cuvinte extrem de jignitoare. Nicole încearcă să nu ia în seamă răutățile, dar le-a arătat tuturor de ce sunt capabili unii oameniâ.

”Tu știi doar să te plângi? Vai de copilul ăla…ce să te aștepți de la un copil de bani gata? Să crească altă fufă de București. Big up România”, a fost reacția internautei.

Admin