Eliminare bombă la Survivor România! Ana Porgras părăsește competiția din Dominicană. „M-ați luat prin surprindere!”

Ana Porgras este eliminată din competiția Survivor România 2021!

Drumul în competiția Survivor România 2021 a ajuns la final pentru Ana Porgras. Publicul a decis ca fosta gimnastă să părăsească concursul din Dominicană.

Ana Porgras, eliminată din competiția Survivor România 2021

La votul publicului au intrat Ana Porgras, nominalizată de Jador, și Sebastian Chitoșcă de la Faimoși, iar de la Războinici, Mellina, alături de Marius Crăciun, nominalizat la rândul lui de Albert Oprea. Fosta gimnastă a primit cele mai puține voturi de susținere din partea telespectatorilor și părăsește competiția Survivor România 2021.

Vestea a venit ca un șoc pentru Faimoasă, care nu s-ar fi așteptat să fie eliminată în acest moment. Deși spune că e fericită să se întoarcă acasă, Ana Porgras recunoaște că și-ar fi dorit să continue lupta pentru supraviețuire din Dominicană, pentru că ar mai fi avut multe lucruri de demonstrat.

Devastat de eliminarea acesteia este Zanni, care a izbucnit în plâns, după ce și-a luat rămas bun de la prietena lui.

M-ați luat prin surprindere, nu mă așteptam, am presimțit treaba asta, în a doua parte a zilei de astăzi am avut o stare mai puțin bună. Sunt fericită pe o parte că mă duc acasă, la bine, dar sunt tristă pentru că mi-aș fi dorit să merg mai departe, să continui această experiență. Ăsta a fost drumul meu în Survivor România.

Am învățat multe lucruri aici, știam că am răbdare, dar aici răbdarea a fost dusă la o limită extremă. Am învățat să ascult oamenii, să accept alte caractere, am învățat cât de puternică sunt Am văzut că am îndurat lucruri pe care nu mi le imaginam că pot să le îndur și mi-am demonstrat că sunt o luptătoare”, a spus Ana Porgras. 

Ana Porgras, nominalizată de Jador la Survivor România

Jador este cel care a trimis-o pe Ana Porgras la votul publicului. Nominalizarea acestuia nu a fost o surpriză pentru fosta gimnastă, pentru că în consiliul anterior propunerea cântărețului a fost aceeași. Așadar, odată ce Faimosul a fost votat preferatul publicului, Ana Porgras știa că este vizată.

Concurenta spunea că nu aventura din Dominicană nu ar trebui să se încheie aici pentru ea, din moment ce mai are multe de arătat. „Mă așteptam, după consiliul pe care l-am avut când Jador m-a nominalizat. Mă așteptam să fiu nominalizată dacă va ieși favorit. Sunt liniștită, el nu a făcut altceva  decât să am scoată în față.

Publicul decide cine rămâne. Sunt fericită că am făcut parte din acest proiect. Dacă e să plec, voi pleca cu fruntea sus. Am multe de arătat, drumul meu nu ar trebui să se oprească aici. Vom vedea ce va fi”, spunea Ana Porgras, înainte să afle verdictul publicului. 

Admin