E oficial! Timișoara, Moșnița Nouă, Ghiroda, Giroc și Dumbrăvița, în CARANTINĂ

Așa cum era de așteptat, datorită determinării primarului Dominic Fritz și a prefectului USR Zoltan Nemeth, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș, întrunit sâmbătă, a luat decizia carantinării Timișoarei.

Astăzi, în cadrul Comitetului Județean de Situații de Urgență Timiș, au fost invitați următorii: domnul secretar de stat – Raed Arafat, domnul Cristian Oancea – directorul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara,

domnul Dorel Săndesc – vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, domnul Raul Pătrașcu – managerul Spitalului Județean Timișoara și șeful secției de boli infecțioase a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Timișoara, domnul Virgil Musta.

După analiza atentă a tuturor datelor primite din partea Direcției de Sănătate Publică Timiș și a specialiștilor în cadrul Comitetului Județean de Situații de Urgență Timiș, s-a decis că,
începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, pe raza Municipiului Timișoara, Comunei Moșnița Nouă, Comunei Ghiroda, Comunei Giroc și Comunei Dumbrăvița din Județul Timiș – pentru o perioadă de 14 zile, se vor aplica o serie de măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent în zona menționată, sau doar o tranzitează. Aceste măsuri au ca scop prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată, în completarea acestor măsuri domnul Zoltan Nemeth, prefectul județului Timiș, a purtat în ultimele 24 de ore discuții atât cu vpicepremierul României – Dan Barna, cât și la nivelul Ministerului Sănătății – astfel încât, în cel mai scurt timp, se va trimite spre Timișoara un număr mai mare de doze de vaccin pentru a putea accelera campania de imunizare a timișenilor.

Conform deciziei luate în CJSUT, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, în perimetrul vizat, este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.

Circulaţia şi staţionarea persoanelor în spaţiile publice, din interiorul zonei carantinate, sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității;

Totodată, în interiorul localităţilor, se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

În perioada următoare, se va limita programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 20,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop.

Se va limita numărul de persoane în incinta magazinelor/ supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică.
În cazul centrelor comerciale și a parcurilor se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană, cu respectarea normelor de distanţare.

Totodată se interzic următoarele activităţi:
1. organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi deschise;
2. organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise, cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă;

3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor;
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;

5. organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată;

6. organizarea şi desfăşurarea activităţilor de tipul spectacolelor şi/sau concertelor;
7. activităţi culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment în spaţii închise sau deschise;

8. toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective, care se desfăşoară în spații închise sau deschise, inclusiv săli de fitness, cu excepţia evenimentelor profesioniste organizate de federaţiile de profil;

9. organizarea pieţelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor şi pieţelor de vechituri.
Prin excepție de la prevederile menționate anterior, este permisă activitatea de comercializare a florilor/aranjamentelor florale în data de 08 martie 2021

Începând cu data de 13.03.2021, ora 05:00, în zilele de sâmbătă și duminică, centrele comerciale își vor suspenda temporar activitatea pe perioada aplicării măsurii carantinei zonale, cu excepția operatorilor economici care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie.

Vor putea comercializa, în zilele de sâmbătă și duminică, produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, în sistem de livrare la domiciliu, operatorii economici din centrele comerciale (zona de fast food). Își suspendă temporar activitatea, în zilele de sâmbătă și duminică pe perioada aplicării măsurii carantinei, inclusiv operatorii economici din centrele comerciale care au acces din exterior (parcare) în magazinele comerciale.

Începând cu data instituirii măsurii carantinei zonale, agenții/operatorii economici în domeniul comercializării produselor nealimentare își vor suspenda temporar activitatea pe perioada aplicării măsurii în zilele de sâmbătă și duminică, cu excepția operatorilor economici care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie.

Având în vedere situația deosebit de gravă prin care trece acum sistemul local de sănătate, facem apel la populație să respecte cu strictețe noile măsuri impuse, astfel încât, în cel mai scurt timp, rata persoanelor infectate să înceapă să scadă.

Hotărârea privind instituirea măsurii de carantinare zonală în formă completă va fi publicată pe website-ul instituției în cel mai scurt timp.

Admin