Ce se întâmplă cu Marius Țeicu acum, la patru ani de la tragedia vieții lui

Ce se întâmplă cu Marius Țeicu acum, la patru ani de la tragedia vieții lui

Marius Țeicu a trecut prin cea mai mare durere prin care poate trece un om într-o viață. Se spune că nimic nu este mai crunt pentru un părinte decât să-și piardă copilul și să se vadă nevoit să-l conducă pe ultimul său drum. Asta i s-a întâmplat lui Marius Țeicu în urmă cu patru ani.

Au trecut patru ani de la moartea Patriciei, fiica lui Marius Țeicu
În urmă cu patru ani, compozitorul Marius Țeicu și-a condus fiica pe ultimul său drum. De atunci s-a retras din viața publică, aparițiile lui fiind foarte rare. Într-un interviu pentru Fanatik, compozitorul a vorbit despre cea mai neagră perioadă din viața lui.

Nici nu îmi vine să cred că au trecut patru ani de când nu mai e Patricia… Au fost niște ani grei, urâți… Era lumina ochilor mei. Nu, nu mi-am revenit, nici nu pot. Au trecut patru ani și încă o simt lângă mine. O mai și visez din când în când, știu că Patricia este îngerul nostru și, atunci când mai avem necazuri, ne ajută de acolo, de Sus, a spus Marius Țeicu pentru Fanatik.

Fiica lui Marius Țeicu se numea Patricia și s-a stins din viață din cauza unei boli nemiloase. Era singurul copil al compozitorului.

La patru ani de la tragicul eveniment, Marius Țeicu a spus că nu și-a revenit și că probabil nu-și va reveni niciodată. El o visează pe fiica lui și o simte în continuare aproape de el, mai ales în momentele grele.

Fiica lui Marius Țeicu s-a stins la vârsta de 41 de ani. Alinarea artistului vine din partea celor doi nepoți ai săi pe care îi are de la Patricia.

Am avut mare noroc cu nepoțeii mei, ei m-au ajutat. Ne vedem cât de des se poate, suntem apropiați, normal, țin la ei enorm, a spus compozitorul pentru aceeași sursă.

Compozitorul a declarat că de atunci nu a mai compus nimic și că a stat departe de oameni pentru că durerea pierderii fiicei sale a fost prea mare.

Admin