Care este, de fapt, relația dintre Zanni și Ana Porgras

Zanni și Ana Porgras sunt împreună? Aceasta e întrebarea care stă pe buzele tuturor după ce cântărețul a câștigat finala Survivor România. Relația dintre ei doi pare să fi avut suișuri și coborâșuri, iar acum s-ar fi confirmat ce se întâmplă, de fapt, între ei.

Ana Porgras a participat și ea la finala Survivor, dar în calitate de susținător, fiind extrem de vocală în ceea ce privește încurajarea lui Zanni.

”Momentul cel mai emoționant pentru mine. Revederea cu Zanni mi-a adus în suflet atât de multe emoții, emoții pe care nici măcar nu știam că le pot avea”, a spus în finala Survivor Ana Porgras.

Totuși, FANATIK a aflat că Zanni nu a dormit în cameră cu Ana Porgras, după ce el a câștigat concursul.

Ba mai mult, de pe conturile de socializare au dispărut fotografiile din timpul Survivor România 2021 în care apăreau împreună Zanni și Ana Porgras.

Este posibil ca cei doi să nu se grăbească în relația lor sau chiar să se fi despărțit. Asta rămâne de văzut.

Zanni a mai spus și în alte rânduri că își dorește timpul necesar pentru a-și reveni după cele 6 luni petrecute în sălbăticie, în jungla din Republica Dominicană.

„Recunoștință maximă, omul fără oameni e zero, le spun oamenilor de acasă, că m-au ajutat să-mi cumpăr apartament. O să mă culc în fiecare seară în apartamentul meu când o să-l cumpăr, o să mă gândesc la oamenii de acasă”, a declarat Zanni după ce a fost anunțat ca marele câștigător al Survivor România 2021.

Ana Porgras și Zanni s-ar fi certat din cauza unui mesaj

Ana Porgras a intrat live cu Raluca Dumitru pe Instagram, unde a povestit cu lux de amănunte tot ce s-a întâmplat după Marea Finală între ea și câștigătorul sezonului doi al emisiunii. Tânăra a ținut să puncteze, încă o dată, că între ea și Zanni nu este și nu a fost nimic niciodată.

”Am inteles ca Zanni a spus ce s-a intamplat.

Am intrat sa va spun tot. Ideea e ca in momentul in care intelegi lucrurile diferit ajungi să fii diferit. Eu nu am fost in nicio emisiune sa spun ca noi avem o relatie, ca suntem intr-un cuplu. Nu am fost niciodata impreuna, dar l-am sustinut din tot sufletul, ma bucur ca el a casigat. Dar nu a fost vorba de o iubire intre noi, de dragoste. Noi ne-am cunoscut inainte de Survivor, la probele sportive. Nu l-am dezamagit eu pe Zanni, in egala masura m-a dezamagit si el pe mine.

Va zic eu ce mesaj a vazut, un mesaj de la o anumita persoane care nah… Eu nu trebuie sa dau explicatii despre viata mea, pur si simplu nu am mai vorbit, dar noi nu ne-am certat. El a fost dezamagit, eu am fost dezamagita ca a intrat in intimitatea mea. El a spus ca eu am ezitat sa ii dau telefonul, dar nu am ezitat nicio secunda, pur si simplu i-am dat telefonul. Sunt sincera si asa am fost intotdeauna, cu toate ca nici nu avea sens sa dau explicatii. Nu ne-am certat. Cand eu i-am dat lui telefonul l-am deblocat, iar el m-a intrebat care este parola si nu am crezut de cuviinta sa i-o dau pentru ca eu nu as fi cerut niciodata parola de la telefonul lui. Chiar daca nu mai vorbim, eu o sa il sustin in continuare. In momentul in care am iesit am fost foarte bulversata si nu puteam sa revin la viata mea normala si cred ca si cu Zanni se intampla acelasi lucru, pentru ca el abia a iesit din competitie. Si noi stim cum e, cand am iesit din competitie eu eram super bulversata”, a mărturisit Ana Porgras.

Cu siguranță, toți fanii Survivor România se întreabă ce se afla în mesajul respectiv, de pe telefonul Anei Porgras, pentru că din „cauza acelei conversații, artistul a decis să rupă legătura cu campioana.

”Nu a fi trebuit sa se simta dezamagit de mesajul respectiv, pentru ca eu nu am spus niciodata ca noi avem o relatie. Asta ati dedus voi, nici eu si nici el nu am spus ca am avea o relatie. Eu nu caut faima pe spatele lui Zanni, daca eu cautam faima faceam in asa fel incat sa impachetez asta frumos ca sa apar si eu cu el la televizor.

Tocmai de asta m-am dat la o parte si daca va vrea sa vorbim, cand o sa isi revina, eu sunt aici. El mi-a dat unfollow. Nu aminteles de ce l-a deranajt mesaj ala de pe WhatsApp atat de tare. Cand ai alte asteptari, probabil ca ramai dezamagit, dar nu ar fi fost cazul. Nu stiu cum vreti voi sa va arat mesajul pe care l-a vazut Zanni, asta este intimitatea mea”, a mai spus Ana Pogras.

Fosta gimnastă a recunoscut, într-un sfârșit, despre ce era vorba în mesajul respectiv: ” Da, era despre el, dar nu era jignire. Se vorbea despre el in mesajul respectiv”.

Admin