Bilanțul victimelor de la Năvodari: Doi muncitori au fost transferați la Spitalul Floreasca

Nu mai există alte victime. Intervenția a fost foarte dificilă pentru că s-a desfășurat cu flacără deschisă cu patru focare. Temperatura a fost foarte ridicată. Vom cerceta și vom vedea care a fost cauza, au precizat reprezentanții ISU Constanța.

Persoana decedată a fost prinsă de suflul exploziei. Explozia s-a produs afară pe o platformă unde erau cinci persoane. Se pare că s-a fisurat o conductă și de acolo a plecat explozia.

Două victime vor fi direcționate de la Spitalul Județean Constanța către Spitalul Floreasca din Capitală.

Bărbatul dat dispărut a fost găsit decedat în interiorul rafinăriei. El era căutat de pompieri de mai bine de două ore.

Bilanțul victimelor după explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari. Până la acest moment autoritățile au transmis că sunt șase victime, între care o persoană dată dispărută. Victimele au suferit arsuri. O persoană este în stare gravă și a fost transportată la spital cu elicopterul Smurd.

La Spitalul Clinic de Urgență Constanța s-a activat planul roșu. Medicii sunt pregătiți să intervină. Au fost pregătite trei săli de operație și nouă locuri de terapie intensivă în Unitatea de Primiri Urgențe.

Victimele exploziei de la Petromidia Năvodari

Muncitorul care a decedat avea doar 32 de ani.

Bilanțul victimelor este provizoriu. Inițial s-a spus că sunt două persoane rănite, dar acum numărul lor a ajuns la cinci, plus o persoană care este dată dispărută.

Cele mai multe dintre victime au suferit arsuri, există și o persoană care are un traumatism la unul dintre membrele inferioare, precum și o persoană care are un traumatism lombar.

Vorbim despre șase victime, o persoană preluată de elicopterul SMURD și o persoană dată dispărută, precum și alte 4 victime, toate conștiente. A venit și domnul secretar de stat Raed Arafat care s-a echipat corespunzător și lucrează cu colegii, a declarat Anamaria Stoica, purtătorul de cuvânt al Centrului Operativ pentru Situații de Urgență.

Explozia s-a produs la ora 12.16 minute. Pompierii caută persoana dispărută. A fost eliminat pericolul extinderii incendiului în vecinătate.

La fața locului s-au deplasat 50 de pompieri. Din moment în moment, Raed Arafat urmează să facă declarații la fața locului.

Victimele au vârste cuprinse între 30 și 50 de ani. Ele au fost transportate prima dată la Spitalul Județean Constanța. Doi pacienți au fost direcționați către Spitalul Floreasca. Medicii de acolo vor vedea dacă muncitorii au suferit arsuri și la nivelul căilor respiratori.

Cât de toxic este, de fapt, norul de fum de după explozia de la Năvodari

Norul de fum rezultă ca urmare a arderii produsului petrolier. Toxicitatea lui este aceeași cu toxicitatea motoarelor diesel sau turbo, dar concentrația acestor noxe este mult mai ridicată, a spus profesorul Dragoș Ciuparu la Digi 24.

Pe platforma de la Petromidia Năvodari lucrează peste 900 de persoane.

Admin