Băuturi răcoritoare retrase din magazine Metro, Carrefour, Selgros și Penny, din cauza oxidului de etilenă folosit într-un ingredient / LISTA produselor retrase

Băuturi răcoritoare retrase din magazine Metro, Carrefour, Selgros și Penny, din cauza oxidului de etilenă folosit într-un ingredient / LISTA produselor retrase

Două tipuri de băuturi răcoritoare au fost retrase din magazine Metro, Carrefour, Selgros. Penny, din cauza oxidului de etilenă peste limitele permise utilizat într-unul dintre ingrediente, conform Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Comisia Eurpeană a decis în iulie că produsele care conţin un aditiv numit roşcovă (caruba) şi contaminat cu oxid de etilenă, un pesticid cancerigen interzis în Europa, trebuie retrase de pe piaţa europeană, chiar dacă pesticidul nu este detectat, iar în ultima perioadă din magazinele din România au fost retrase de la vânzare mai multe loturi de înghețată.

Anunțul producătorului, publicat de ANSVSA:

Compania Maspex Romania, în calitate de producător al mărcii de băutură răcoritoare Figo, produs în România, a fost informată de către unul dintre furnizorii săi cu privire la existenţa substanţei oxid de etilenă ce depăşeşte limitele permise de reglementările în vigoare, într-un ingredient al materiilor prime care i-au fost livrate. Acest fapt are impact asupra anumitor produse Figo.

Având în vedere cantităţile extrem de mici utilizate, considerăm că nu există niciun risc pentru sănătatea consumatorilo, dar compania a decis rechemarea produselor doar pentru a elimina orice suspiciune din partea acestora.

Compania le transmite clienților că dacă au cumpărat unul sau mai multe dintre produsele aflate pe listă pot returna în magazin produsul sau ambalajul din loturile menţionate în listă, până la data de 4 septembrie.

La rândul lor, lanţurile de magazine Selgros, Carrefour şi Metro au făcut propriile anunţuri referitoare la loturile de sucuri FIGO vândute, scrie News.ro.

De asemenea, producătorul ALONOR COMPANY SRL a început retragerea de la comercializare a două tipuri de sucuri Fruits & Friends, ca măsură de prevenţie, existând suspiciunea depăşirii conţinutului de oxid de etilenă peste limitele admise într-unul din ingredientele utilizate în fabricarea produselor, au anuţat reprezentanţii lanţului de supermarketuri Penny.

REWE România recomandă clienţilor care au achiziţionat produsele să NU le consume, ci să le distrugă sau să le returneze în oricare magazin PENNY. Contravaloarea va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

În ultima perioadă,mai multe loturi de înghetață au fost retrase din magazine din cauza conţinutului de oxid de etilenă peste limitele admise. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor ANSVSA, Mihai Ponea, declara că în aceste produse cantitatea de oxid de etilenă este foarte mică, însă “consumul cumulativ din acest produs poate duce pe termen lung la tulburări cardiace, pulmonare, cancerigene chiar”.

Admin