Aveau o afacere profitabilă. Au trimis în România sute de mii de lire sterline obținute din exploatarea femeilor în bordeluri

Patru români care deschiseseră o serie de bordeluri în mai multe zone din Londra au fost condamnați în total la 20 de ani de închisoare.

Potrivit publicației locale Get West London, cei patru, trei bărbați și o femeie au fost arestați vineri, 25 mai, pentru plasarea femeilor traficate în Regatul Unit, într-una dintre proprietățile pe care le controlau.

Georgian Marinescu, de 25 de ani, Georgiana Marcovici, de 31 de ani, Ștefăniță Miron, 24 de ani și Mihai Marin, 23 de ani, erau implicați într-o rețea de prostituție care a funcționat timp de patru ani, între 2013 și 2017.

Cei patru aveau bordeluri în Ealing, Park Royal, Stanmore, Golders Green, Colindale, Barnet, Hendon și Watford.

Proxeneții au fost expuși de către 12 femeie care au declarat în timpul procesului că o mare parte din banii era luată de aceștia pentru privilegiul de a folosi locațiile.

Banii erau trimiși unei persoane din România care este urmărită în prezent de autoritățile de acolo.

Înregistrările financiare arată că au fost făcute transferuri de mai multe de 500.000 de lire sterline, bani obținuți din prostituție.

După opt săptămâni, inculpații au fost găsiți vinovați de controlul prostituției în formă organizată.

Marinescu, un român din Colindale, închiriat proprietăți, colecta femeile de la aeroport publica anunțuri pe site-urile pentru adulți. A primit nouă ani de închisoare.

Marcovici, domiciliată în Watford, plătea chiria pentru proprietăți, încărca profilurile fetelor pe site-urile de servicii sexuale și conducea bordelurile.

De asemenea, ea a transferat cantități mari de bani în România. Femeia a primit trei ani de pușcărie.

Miron, domiciliat în Barnet Road, Barnet, era responsabil pentru crearea și actualizarea profilurilor pe site-urile pentru adulți, folosite de bandă pentru a vinde servicii sexuale.

De asemenea și el a transferat bani obținuți din exploatarea bordelurilor înapoi în România și a fost închis timp de trei ani.

Marin, domiciliat în High Street, Watford, a încurajat-o pe prietena sa să se prostitueze, făcea fotografii femeilor pentru profilurile de pe site-ul lor și a era cel pe numele căruia era înregistrată mașina grupului. A primit în total de cinci ani.

Polițista Lynette Woodrow a declarat că fiecare dintre inculpați “a jucat un rol important în această întreprindere criminală profitabilă de mari dimensiuni”.

Ea a adăugat: „Sarcinile necesare pentru a conduce o astfel de afacere includeau recrutarea de lucrători sexuali, aranjarea zborurilor în Regatul Unit, gestionarea și închirierea proprietăților, crearea de profiluri pe site-urile de servicii sexuale online și transferul unor sume mari de bani în România.

În fiecare săptămână, banda muta femeile din proprietate în proprietate pentru a-și maximiza profiturile.”

loading...